EXCLUSIV. Băiețelul din Basarabia care și-a salvat mama și frații din mâinile naziștilor și a sfidat moartea de două ori

Când România a cedat forțat printr-un ultimatum în anul 1941 Basarabia Uniunii Sovietice, un copil de doar 13 ani urma să facă totul pentru a-și apăra familia. Ehezkel Zvilik și-a salvat frații și mama din ghearele morții în timpul celor de-Al Doilea Război Mondial, scăpând la rându-i prin urechile acului.

Hadar are 24 de ani, însă memoria bunicului său e mai vie ca oricând, iar pentru tânăra care a crescut cu poveștile sale, acesta va rămâne eroul său. Ehezkel Zvilik s-a stins în decembrie anul trecut, iar nepoata sa îi rememorează pentru Gândul, viața exemplară.

„E eroul meu. Dându-i povestea mai departe, știu că amintirea lui va dăinui”, mărturisește Hadar.

Ehezkel Zvilik s-a născut în 1928, în orașul Leova, din Basarabia, atunci când regiunea făcea parte din România Mare.

Tânărul basarabean de origine evreiască a fost izgonit din propria casă împreună cu rudele sale, după ce România a pierdut jumătate din Moldova. Împreună cu familia sa a trecut prin perioade de teamă, foame și mari neajunsuri, poposind în mai multe locuri, în timpul refugiului său.

Primul care și-a găsit sfârșitul în mașina necruțătoare a naziștilor a fost tatăl său, Simon, care a murit într-un lagăr de concentrare.

„Niciodată nu a știut locul unde acesta și-a găsit sfârșitul, mâhnit întreagă viață că nu a avut unde să-i pună o lumânare”

Împreună cu mama, bunica și frații săi au încercat să se pună la adăpost de rafala de ură care plana asupra lor și au ajuns în Cazancic, un sat din proximitatea locului natal. Timp de două săptămâni au rămas adăpostiți în acel loc ce le putea aduce un răgaz și un moment de liniște în cumpliții ani ai războiului. Liniștea lor a fost tulburată de venirea a zece soldați români care aduceau cu ei iminența unui sfârșit anunțat și le amintea de cel al tătălui lor.

„Fratele cel mic al lui Ehezkel, Reuven, avea doar 6 ani și l-a rugat pe ofițerul român să-i mai dea încă o oră să trăiască. Soldatul român a încercat să-l pitească pe micul frate al lui Ehezklel. Mama lor, Fiege, neștiind intenția ofițerului s-a speriat, iar în clipa următoare un plâns amar a podidit-o când l-a văzut pe tânărul soldat în timp ce îi punea lui Reuven bomboane în buzunar. Tânăra femeie l-a întrebat pe ofițer de ce a făcut acest lucru, iar soldatul i-a răspuns răzvrătit: „Și eu am un fiu”, spune Hadar.

Execuția a fost anulată, iar Reuven și Ehezkel, i-au salvat pe toți evreii care erau acolo, soldații fiind înduplecați de cei doi copii. După acest episod familia lui Ehezkel și-a continuat drumul către Ucraina, iar în scurt timp au ajuns în Novocherkass.

„În prima noapte, un raid aerian rusesc a fost pus în mișcare, iar sora lui Ehezkel, Lea, care avea doar 15 ani a fost rănită grav la nivelul capului. Feige, mama lor, ajunsă într-un refugiu ucrainean după atacul sovietic, i-a cerut unui medic militar să o salveze pe fiica ei, iar acesta a sfătuit-o să-i curme suferința fiindcă era imposibil să mai supraviețuiască din cauza rănilor. Feige a refuzat, iar micuța Lea a murit în următoarea seară. Copila a fost îngropată împreună cu alte victime ale raidului sovietic, la un cimitir evreiesc din Boryslav, Ucraina. Abia în 1991, Ehezkel și Reuven, cei doi frați, s-au întors și au găsit mormântul spart. Au cumpărat flori și le-au așezat pe bucata de piatră rămasă”, povestește nepoata.

După plecarea din Novocherkassk, familia Zvilik și-a continuat drumul alăturându-se unui colhoz, o cooperativă agricolă din perioada Uniunii Sovietice.

Viața lui Ehezkel a fost salvată a doua oară

Din relatările familiei, Hadar își amintește că în colhoz lui Ehezkel i s-a încredințat misiunea de a supraveghea caii. În timpul unei nopți a adormit și dimineața caii dispăruseră, cu tot cu oamenii din Ucraina.

„Șeful colhozului a vrut să-l pună sub acuzare pentru trădarea patriei. Pedeapsa pentru trădare era capitală și se impunea executarea imediată a presupusului trădător, mai ales când la mijloc era un refugiat evreu. Una din femeile din colhoz l-a protejat spunând că, dacă i s-ar întâmpla ceva rău lui Ehezkel lucrul acesta ar dăuna întregii colectivități. Astfel, prin gestul femeii, viața lui Ehezkel a fost salvată din nou”, spune aceasta.

Când războiul se apropia cu pași repezi, familia Zvilik a luat trenul și și-a continuat refugiul spre Rostov, Rusia. Acolo, bărbatul și cealaltă soră, Batia, și-au găsit o mică slujbă și s-au angajat ca portari timp de câteva săptămâni. În timp ce Hitler avansa pe frontul de Est, frații împreună cu mama și bunica lor au plecat cu trenul în Baku, Azerbaidjan. Orașul cuprins de foame și boală și-a lăsat amprenta asupra stării de sănătate a bunicii, care și-a găsit sfârșitul îmbolnăvindu-se de malarie.

Foto:De la stânga la dreapta: Batia ( sora lui Ehezkel), Feige (mama lui Ehezkel) și Ehezkel

Câteva luni mai târziu, familia Zvilik a ajuns la Krasnovodsk (astăzi devenit Türkmenbașy). De acolo, au continuat drumul spre Qarshi, Uzbekistan. Uzbekistanii se plimbau în jurul orașului cu cuțitele ticsite pe curele de la brâu ca în cele mai vechi timpuri, iar Feige s-a speriat că familia îi va fi ucisă. Însă localnicii nu îi urau pe evrei.

În urma unei solicitări, tinerii adulți au fost nevoiți să lucreze la muncile agricole. Batia a fost înscrisă la vârstă de 18 ani și a fost înrolată în munca câmpului. Toată lumea știa ce s-ar fi putut întâmpla cu o tânără evreică, așa că Ehezkel, care avea doar 14 ani, s-a oferit voluntar pentru a o înlocui pe sora sa. De la strajă pentru cai și pe urmă portar, Ehezkel reușește în cele din urmă să se angajeze ca șofer.

La sfârșitul războiului, familia Zvilik s-a întors în Leova, dar casa lor a fost naționalizată de un ofițer KGB care îi aștepta înarmat, astfel că a reușit să înspăimânte întreaga familie. Cu toate acestea, cei doi frați, Ehezkel și Batia, nu au renunțat până nu au recuperat casa părintească.

„Când Ehezkel a devenit major și a fost nevoit să se alăture armatei URSS, tânărul a cerut o amânare. Cu toate acestea, la 21 de ani s-a alăturat armatei și a slujit în Siberia și Sankt Petersburg. În 1956, Feige, mama sa, moare răpusă de o boală nemiloasă”.

În 1957, viața lui Ehezkel ia o nouă întorsătură. Tânărul s-a căsătorit cu Paulina, o evreică și a avut doi copii. Simon – care poartă numele tatălui său și Malca-Lea, după sora și mătușa lui care au murit în timpul Holocaustului. Abia pe 17 mai 1971 Batia, Paulina și Ehezkel au primit permisiunea să imigreze în Israel.

Aici, Ehezkel a început să lucreze ca șofer reușind să-și cumpere primul camion, urmând visul tatălui său de a fi un mic întreprinzător.

Însă, pentru tânărul devenit bărbat la scurt timp, sfârșitul celui de-al Doilea Răzoi Mondial nu a înseamnat finalul terorii, ci doar un scurt răgaz. Când Războiul Yom Hakipurim a izbucnit (arabo-israelian din 1973), Ehezkel s-a oferit voluntar, deși era prea bătrân pentru misiune și a plecat la drum cu camionul său pentru a lupta și a proteja Israelul.

Ehezkel a suferit de o boală de ochi care i-a afectat vederea și de-a lungul anilor a devenit orb. Însă, bărbatul a avut o cultură a muncii și a renunțat să trudească abia la 80 de ani. În decembrie, anul trecut, la vârsta de 90 de ani, acesta a murit acasă, înconjurat de copii, soție și nepoți.

„Întotdeauna a fost un soț devotat, un tată și un bunic iubitor, iar familia i-a ascultat întotdeauna mărturiile și poveștile eroice. Era un munte de om, plin de calități pe care ne dorim să le avem și noi, nepoții săi. Nu putem decât să sperăm că putem împrumuta câte puțin din ceea ce a fost el, iar memoria sa va continua să dăinuie. Fie ca amintirea lui să fie o binecuvântare”, spune Hadar Popovich, nepoata lui Ehezkel.

Sursă foto: Arhiva familiei